Humans of Guvern24: Dumitru Marian

Humans of Guvern24: Dumitru Marian

G24: – Dumitru te rog să te prezinți, ca să afle și fanii noștri cine ești.

Dumitru: – Dumitru Marian, sunt cineast, producător de publicitate și film, sau de film și publicitate mai degrabă, iar în ultimii ani m-am axat foarte mult pe promovarea filmului. Am conștientizat la un moment dat că este foarte important, înafară de produs, de filmul propriu-zis, de procesul de producție, este foarte important ce se întâmplă înainte, ceea ce înseamnă training, finanțări și pre-producție, și este la fel de important ce se întâmplă cu filmul după – promovare, distribuție, festivaluri. La noi, în Moldova, toată lumea se axează pe producție. La Academie toți învață să facă film. Cei care ies de acolo, sau cineaștii amatori, autodidacți, vor să facă film, dar nimeni nu se gândește la celelalte componente. Una e să înveți să faci film, dar trebuie să știi și ce faci după asta. Respectiv, ceea ce încercăm să facem noi acum este să acoperim anume această nișă, să dezvoltăm industria cinematografică moldovenească prin acoperirea acestor 2 componente: 1 – pregătirea și profesionalizarea oamenilor de film și 2 – după ce i-am învățat și după ce pot să își facă filmele cum trebuie, să îi ajutăm să își promoveze filmele și să își distribuie produsul.

G24: – Cum crezi, există în Moldova o piață care ar fi dispusă să consume filmul autohton?

Dumitru: – Eu cred că da. Atât timp cât suntem consumatori de media, atât timp cât avem acasă o grămadă de ecrane, fiecare din noi poate fi inclus în nișa unui potențial public. Problema constă în ce le arătăm noi, și cum ne promovăm ca și cinematografie. Anume din acest considerent părerea mea este că trebuie să facem cât mai multe filme moldovenești, să le oferim moldovenilor șansa de a vedea aceste filme și de a constata faptul că în Moldova există de fapt o industrie cinematografică. Ceea ce încercăm acum să facem prin CineHUB este să adunăm în același loc toate capacitățile de producție, sau tot ce înseamnă film, astfel ca orice om care ne găsește sau ne caută pe internet să poată identifica o gașcă de oameni care se pot numi pe bună dreptate o industrie. De ce se identifică ei ca o industrie? Deoarece unii din ei trăiesc din asta, deoarece unii se numesc cineaști, și nu filmează nici pe la nunți, nici pe la televiziuni sau alte chestii, ei fac doar film, și deoarece la un moment dat vom fi recunoscuți peste hotare. Vrem ca la un moment dat să se poată vorbi despre o industrie cinematografică moldovenească. Ca asta să se întâmple noi toți trebuie să ne unim. În Moldova, în acest moment, sunt cel puțin vreo 10 scurtmetraje, în diferite faze de producție, sunt cel puțin 3 lungmetraje, la fel în diferite faze de producție. Mă rog, unele deja s-au produs, dar cred ca acest an, 2017, va fi un an record pentru producția filmelor moldovenești, pentru că până la sfârșitul anului ar trebui să fie lansate 4 filme de lungmetraj, vreo 10 scurtmetraje și tot atâtea documentare. Multe dintre ele au un potențial internațional – pot fi distribuite la festivaluri de peste hotare. Din nou, ceea ce trebuie să facem acum este să ne unim, să începem să comunicăm.

G24: – Cum a venit ideea de CineHUB? A fost a ta sau a mai multor persoane? Cum ați adunat grupul de organizare?

Dumitru: – Prin 2009, noi am început să scriem legea cinematografică, pornind de la aceeași idee de industrie și consolidare a unei găști. Între timp, comunicam cu foarte mulți cineaști locali, și din discuțiile cu ei identificam anumite necesități pe care le aveau. Ne-am dat seama la un moment dat că, dincolo de necesitatea acestei legi, care este un mecanism sau un set de reguli, trebuia să identificăm ceea ce ni se părea până atunci foarte vag, foarte teoretic – ce este cinematografia moldovenească? Știam că există oameni care se ocupă cu așa ceva, dar nu aveam nici o statistică, nu dispuneam de numărul de oameni care fac asta, nu aveam nici o informație despre capacitățile de producție din țară – câte studiouri există, câte filme se pot face. Atunci, în paralel cu legea și mecanismele pe care am început să le elaborăm, și comunicând cu acești oameni, ideea cumva mi-a venit mie, dar din comunicarea cu câțiva cineaști. Până la urmă ne-am dat seama că această platformă înseamnă în primul rând cheltuieli, te costă să o construiești, dar necesită și foarte mult efort, multă muncă intelectuală. Respectiv, pentru că nu aveam bani am pus-o în sertar, am început sa gândim în timp tot comunicând cu unul cu altul, am început să-mi fac notițe despre ce instrumente ar trebui să conțină și cum ar trebui să arăte platforma asta, între timp am mers foarte mult pe la festivaluri și am comunicat foarte mult cu cineaștii din afară, fapt care mi-a permis să înțeleg anumite mecanisme și să înțeleg cum anume ar trebui să arăte această platformă, timp în care am reușit să ne creăm și o reputație, astfel încât să putem să ne lansăm ca un proiect, să spunem că noi vrem și suntem în stare să facem un astfel de proiect și să ne dea cineva bani. În 2009, noi nu avem nici o reputație, nici Ministerul Culturii, nici oricare instituție nu ne-ar fi dat bani pentru o astfel de platformă. Astăzi am ajuns deja la o reputație, în care oamenii zic ok, dacă aceștia cer, ei și-au demonstrat în timp capacitățile, înseamnă că le dăm. Respectiv, chestia asta a pornit acuma.

IMG_0045_logo

G24: – Aveți colaboratori din partea statului, ministerului la moment?

Dumitru: – Noi suntem o echipă de independenți, care fac film, publicitate, diferite chestii, care lucrează la această platformă. Baza echipei sunt: eu ca inițiator, ca coordonator de proiect; după care Cristi Măriuță și Ana Gherciu care sunt colaboratorii mei, colegii mei de la Animest, Altfilm și TIFF, după care am mai implicat alți oameni de la Youbesc, de exemplu Sergiu Cumătrenco și colegi de-ai lui, Marin Basarab care-i un tip foarte activ în domeniul cinematografiei, Denis Bartenev etc. Am văzut la un moment dat un nucleu de oameni cu care am dezbătut conceptul înainte de a îl lansa în producție, de a-l lansa la compania de IT. Acuma conceptul este deja înaintat, compania de IT au elaborat cam 30-40 % din platformă, iar acum urmează noi să venim cu noi modificări, iar ei să le implementeze. Implementarea propriu zisă a platformei se face într-o firmă specializată Noi le-am dat lor ideea, conceptul cum ar trebui să arate platforma și ce vrem să se întâmple pe ea. De construcția propriu-zisă se ocupă oamenii profesioniști.

G24: – De exemplu eu sunt un cineast amator sau profesionist, vin și vreau să-mi promovez creația, opera pe CineHub, cum asta se va întâmpla în viitor? Apelez direct la voi sau am posibilitatea să o fac online?

Dumitru: – În primul rând, platforma nu este un instrument de promovare doar a filmului, este un instrument de pre-producție, de training, un starter. Ceea ce intenționează platforma să facă este, de fapt, să urmărească și să țină pulsul în toate aspectele și la toate nivelurile, astfel încât, tu, acum dacă vii la mine și zici: „băieți, eu am făcut un film”, primul lucru pe care-l facem e să te acceptăm pe tine în cadrul platformei. După ce devii membru al acestei platforme, automat ai acces la resursele platformei. Ce înseamnă resursele platformei? În primul rând aceasta este o listă de festivaluri foarte bine structurată la care poți să aplici. O listă foarte bine structurată de concursuri de proiecte sau de film. Ai acces la lista de festivaluri unde poți să-ți trimiți filmele, și ai acces la consultație, ceea ce se numește „tutorials”, care s-ar preda pentru un astfel de festival. Scopul nostru este de a uni toată breasla și de a funcționa foarte mult pe ceea ce se numește „peer 2 peer”. În gașcă, pr platformă sunt deja foarte mulți oameni deja avansați, care au mai fost la festivale, respectiv, când o accesezi, poți vedea pe fiecare profil, la ce festivaluri a participat omul, ce filme a făcut, de aceea poți să-ți dai seama, în dependență de filmul pe care l-a făcut, cum a mers, la ce festivaluri l-a trimis, iar atunci poți să obții un fel de consultații din asta. În afară de acest instrument de comunicare, care ar fi comunicarea directă și navigarea ta pe platformă, există ceea ce se numește promovarea în patern. Avem intenția ca această platformă să fie un fel de centralizator, un fel de hub, în care toată informația de afară se adună, nu doar informația de aici, nu doar comunicarea între noi. O să fie un fel de canal de ieșire în exterior și canal de intrare în Republica Moldova. La un moment dat, orice festival care are nevoie să acopere geografic cât mai multe țări, caută filme din Moldova. Foarte multe festivaluri trăiesc din subvenții europene. Unul din principiile de subvenționare a Europei este acoperirea geografică. Noi suntem plasați acuma în centrul atenției, avem Acordul de Asociere și suntem noi, georgienii și ucrainenii în spațiul de extindere a Europei. Practic toate evenimentele și proiectele finanțate de Uniunea Europeană, au obligatoriu componenta Republicii Moldova, în orice domeniu, iar cultura nu este o excepție. Noi primim multe solicitări din afară, de la festivaluri, care ne roagă: „băieți, aveți ceva filme în Moldova, există cinematografie în Moldova?” și atunci ce-o să se întâmple de acum încolo? Eu sun toți „drujii” și îi bat la cap, solicitându-le filme, ajutor. Dar există această platformă care ne spune că avem nevoie de scurt metraj sau avem nevoie de filme pe tematica enviroment, sau violența în familie, eu am toate filmele acolo. Pe platformă este toată informația aceasta, eu pur și simplu scriu un mesaj la toți băieții aceștia, informându-i despre faptul că voi folosi filmele lor, pentru că tu când te înregistrezi pe platformă automat îmi dai mie dreptul să promovez filmul tău. Pe partea cealaltă, există solicitări de genul workshop-urilor, training-urilor vizate după principiul geografic, precum că trebuie să acopere teritoriul Moldovei.. Printr-un instrument care se numește „meeting point” de pe această platformă, unde fiecare om înscris pe platformă își bifează meseria, producător, regizor, scenarist etc, eu primesc un anunț: workshop pentru scenarist, eu bifez scenarist, și toți scenariștii de pe platformă primesc acest anunț, deci cumva informația este centralizată. Pe partea cealaltă, la un moment dat, tu de exemplu, te duci la un festival și afli că este un workshop în nu știu ce țară, în care au nevoie de moldoveni, iar noi distribuim informația mai departe. Altă modalitate de promovare sunt standurile sau reprezentarea Moldovei la diferite festivaluri, adică la toate festivalurile mari. Există un lucru care se numește stand de țară, deci ei îți dau ție o gheretă în Cannes, unde tu îți pui pe pereți afișe, flyere, televizor, o amenajezi cum vrei tu și deasupra ușii scrii România, iar toți cineaștii care sunt pe acolo se pot interesa de situația actuala a filmului din România. De exemplu, dacă am un film sau un subiect  care se potrivește sau poate fi filmat în România, întrebi la gheretă la cine te poți adresa. Respectiv noi, în prima fază nu ne permitem să luăm la Cannes acest stand, care costă, dar la festivaluri mai mici putem să facem asta, și nu doar la festivaluri mici, pentru că de exemplu, cu vreo două luni în urmă am primit o solicitare de la Karlovy Vary, în care ne spuneau că vă oferim un stand, puneți acolo informație, dar noi n-am avut ce pune acolo, pentru că încă nu era informație. Alte componente legate tot de comunicarea asta în grup sunt politicile, de exemplu. Noi acum suntem în faza în care regulamentul sau actele normative, legislația ce ține de domeniul cinematografiei, este în modificare, pentru că este un sistem care nu a mai existat, iar noi avem o mare problemă cu plasarea informației și primirea unui feedback, deci Ministerul Culturii sau CNC-ul plasează informația la ei pe site, iar dacă eu nu intru o dată pe zi pe site-ul lor, atunci eu nu știu că ei vor de la mine un feedback. Această platformă are un sistem de notificări, iar în momentul în care eu stau sau nu pe această platformă, dar sunt abonat, atunci când vine un mesaj referitor la politică eu primesc o notificare, de aceea eu cred că este extrem de important ca noi să ne consolidăm.

IMG_0021_logo

G24: – Când vorbești despre Europa, crezi că este un viitor pentru cinematografia de la noi, sunt oameni dispuși să o privească, să o consume?

Dumitru: – Georgia este un exemplu. Georgia față de noi este avantajată, pentru că are și munți și mare, din punct de vedere a producției, ei pot să accepte străini. Pe de altă parte, Georgia a demonstrat că foarte multe subiecte locale, aparent cu subiect complet georgian, au obținut finanțări din afară. Nu știu care-i procentajul exact, dar o foarte mare parte din banii din filmele georgiene vine de afară ca sa poată face o producție. Respectiv, în Moldova, există o grămada de subiecte pe care se pot face un film, există o grămadă de oameni care în principiu ar putea să facă film. Eu cred că în momentul în care noi o să fim deschiși, noi o să începem să le oferim europenilor niște subiecte și niște posibilități, să zicem de producție în Moldova, ei or să vină. Să nu uităm ce s-a întâmplat cu domeniul IT la noi în țară. Mă rog, e un vis de-al meu mai naiv, dar oricum are dreptul la viață. Noi am început să fim mai atractivi în domeniul IT pentru că suntem foarte ieftini și foarte buni. În domeniul filmului există foarte multe operațiuni care se pot face online: post-producție sau montaj, corectarea culorii, mixaj de sunet. Din cauză că suntem ieftini, putem să devenim prestatori de astfel de servicii. Sunt posibilități de construcții, la materiale de construcții și la forța de muncă, iarăși, suntem ieftini, și în momentul în care o casă de producție din România se apucă de filmat un film într-un platou construit,  ei pot să vină în Moldova să construiască și să-și filmeze filmul, de exemplu Zvyagentsev a filmat „Izgnanie” la Vulcănești. Acestui regizor rus i-a plăcut pădurea din Vulcănești și a construit o casă în care a filmat, și e un film genial, un film care a circulat la tot felul de festivaluri.

G24: – Dar cineva știa că e filmat în Moldova?

Dumitru: – Da, da, știe, e informație care este și pe net, scrii acolo „Izgnanie” și vezi că e filmat în Moldova. Toată lumea știe că e filmat în Moldova. Există foarte multe capacități. Oleg Mutu, de exemplu, a lucrat cu Cristian Mungiu la „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile”, a fost primul film moldovenesc care a luat Palme d’Or. Oleg Mutu este cel mai cotat operator european. Din cauza că e foarte bun și vorbește rusa, acuma filmează filme rusești și filme europene.

G24: – Deci există viitor?

Dumitru: – Există. Ceea ce trebuie noi să facem acum este să ne consolidăm. Ceea ce vreau eu acum să fac este ca acest discurs optimist al meu, să-l bazez pe niște cifre, ceea ce am putea noi să facem acum, deși s-ar părea că este un exercițiu destul de scump, această platformă care costă n-mii de euro, s-ar putea să fie un exercițiu scump de adunare a informației, dar este un exercițiu crucial, pentru ca noi să ne dăm seama dacă avem sau nu avem. Deci noi avem acuma CNC-ul care s-a creat anul trecut, și-a deschis bugetul care teoretic reglementează platforma CineHub, care la sfârșitul anului trebuie să se lanseze, o să aibă o statistică exactă de cifre, câte case de producții sunt, câte filme se produc pe an, la ce festivaluri am fost noi invitați, câți cineaști avem. Mai mult, noi vrem să unim pe această platformă nu doar cineaștii care fac film, dar vrem să aducem și toți muzicienii care la un moment dat pot deveni sursă de sunet pentru filmul de afară, noi vrem să-i implicăm pe ei în Republica Moldova, vrem să implicăm desenatori, sau pictori sau graficieni care la un moment dat pot deveni provideri, prestatori de desene animate sau grafică pentru filme de afară, iar noi vrem să-i  unim într-o platformă și constatăm că avem sau n-avem capacitatea, dar s-ar putea să fie foarte scump, mă rog, recensământul din 2014 a costat vreo câteva milioane și nu are nici un sens. Ei, noi acuma s-ar putea să cheltuim vreo câteva sute de mii de lei ca să vedem dacă are rost sau nu, iar în momentul în care vedem că n-are rost, ne despărțim și rămânem prieteni, dar eu cred că are. Acum, m-am întors de la TIFF, festivalul de film Transilvania din Cluj, care este cel mai mare festival românesc și cel mai mare din zonă, la care au fost 10 moldoveni cu filme în diferite faze. Deci au fost: directorul CNC, domnul Jureghin, Cobuleanschi – regizorul serialului „Umbre”, Valeriu Anriuță și Pavel Cuzuioc cu documentarul Secondo Me. Într-un workshop care se numește „Transilvania Pitch Stop”,  a fost un proiect de Dumitru Groseiev și Valentina Isurcogeaiev, care au prezentat un proiect de film și unde au câștigat un premiu „Coco Award” ce înseamnă posibilitatea de a prezenta filmul la un alt festival care se întâmplă în Cottbus, Germania. Acesta e un festival care se întâmplă în Europa de Est, și acest pitch este unul dintre cele mai importante din Europa de Est, respectiv acești oameni au fost selectați să prezinte proiectul acolo și tot în Transilvania Pitch, Violeta și Radu Gorgoz au avut un documentar, un film care se numește „Ouăle lui Tarzan”, iar eu am fost la un workshop care se numește „Transilvania Talent Lab” care era pentru administratori cinematografici și distribuitori.

IMG_0013_logo

G24: – Aparent, peste hotare se apreciază foarte mult cinematografia noastră și toți lucrătorii din acest domeniu, însă în țară nu prea se cunoaște despre aceasta. Care crezi că este problema: promovarea sau altceva?

Dumitru: – Problema este într-adevăr promovarea, dar și infrastructura, pentru că și la români e o problemă. Filmele care sunt super cotate la festivalurile din afară, aici nu adună nici o iotă, adică foarte rar un film din țară poate aduce 20 de mii de spectatori, 20 de mii la o țară de 23 de milioane, asta-i foarte puțin, de ce? Pentru că nu există obișnuința de a merge la un film național și pentru că nu există infrastructură, nu există cinematografe, mă rog, ele au început să apară din ce în ce mai mult, oamenii o început să meargă mai des la film, dar încă e la început. La noi situația e și mai rea, la noi există doar 13 cinematografe, dintre care 11 în Chișinău, iar din astea 11, 10 sunt cinematografe comerciale. Adică cinematografe care difuzează filme care la sigur adună mii de spectatori, blockbustere care bagă milioane în promovare. Filmul românesc nu este promovat și nu există un spațiu unde ar putea să facă acest lucru. Pe de altă parte lipsește masa critică, deci noi încă nu producem  destul încât să poți spune că s-ar merita să construiești un cinematograf pentru filme moldovenești. Ce se întâmplă în alte țări? În Kârgâzstan se produc mai mult de 100 de filme de lung metraj pe an, practic câte 2 filme pe lună, respectiv cei de la cinematografe le difuzează câte 2, 3 luni pe ecrane, și au sălile pline timp de 3 luni. Oamenii investesc în film câte 4000, 5000, 6000 de dolari per film și scot câte 40.000 dolari din el. De ce? Pentru că ei în primul rând sunt izolați, ei nu au acces la atâtea filme americane, respectiv după destrămarea Uniunii Sovietice, cinematografele nu s-au distrus, iar oamenii au început să creeze filme. La noi nu este așa ceva datorită faptului că cinematografele s-au distrus, datorită faptului că suntem în apropiere de Europa și avem acces la internet cu viteză mare, pentru că avem pirateria nepedepsită, etc. Eu cred că dacă noi o să facem, o să creăm și o să aducem moldoveanului filme autohtone, el o să le consume.  Eu cred că noi dacă o să începem să facem filme și o să începem să la promovăm cinematografele vor fi pline. Cu siguranță n-or să fie așa de la început, n-o să adunăm sălile pline, dar trebuie să începem de undeva, pentru că ce este cinematografia de fapt? Cinematografia deși este o artă foarte scumpă,  este cea mai scumpă dintre arte, dar și cea mai eficientă metodă de promovare a unei țări. Deci în momentul în care  Romania a luat „Palm d’Or” sau doi ani în urmă când a luat „Ursul de aur”, toate televiziunile din toată lumea a menționat România. Toți turiștii vor spune că de fapt Romania asta-i o țară tare frumoasă, are și mare și munți și iată s-a filmat aici filmul Cold Mountain cu Nicole Kidman. Pentru că un film transmite informație despre cum arată oamenii, cum vorbesc, despre cum comunică, cum ei trăiesc, despre cum arată peisajul etc. Cinematografia este foarte bună ca instrument de comunicare în condițiile în care acum avem tot mai multe ecrane și tot mai mult conținut video. Eu cred că noi trebuie să privim cinematografia nu doar din perspectiva că o să meargă ai noștri sau nu, trebuie să vorbim din perspectiva cum o să reușim noi să ne vindem peste hotare.  

G24: – Cum vezi tu sufletul cinematografiei moldovenești? Cum o simți tu? Este una tânără, dedicată unei anumite categorii de vârstă, cum crezi?

Dumitru: – Eu cred că noi încă mai suntem concentrați pe sărăcie și miorlăială. Filmele care se fac acum de către moldoveni, se fac pentru tineri, nu pentru cei bătrâni, ele sunt despre cât este de rău aici, despre migrație, sărăcie, astea-s subiectele care ne rod pe noi cel mai tare, respectiv ca și abordare cinematografia noastră este foarte îmbătrânită, dar ca și vârstă producătorilor, se face de oameni tineri. Zilele astea am conștientizat că dacă acu 7, 8 ani când am început noi să scriem pentru cinematografie și când am început să mișcăm lucrurile, eu eram cel mai tânăr din gașca cineaștilor activi, zilele astea am constatat că în spatele meu vin niște oameni care cunosc mult mai multe decât mine, mă rog, cunosc mai mult despre producția locală, la nivel de administrare a unui domeniu. Eu oricum cunosc multe fiindcă circul, dar vin niște oameni super abili, care vorbesc engleza unul ca unul, ceea ce contează extrem de mult pentru cinematografie și pentru internaționalizarea acesteia, și vin niște oameni care încep să gândească altfel, iar acuma încep să apară produse care-s numai de jale, care încearcă să arăte cât e de rău în țară. Eu cred că noi suntem o cinematografie tânără și degrabă se va auzi de cinematografia din Moldova.

G24: – Cu ce te mai ocupi pe lângă CineHub și AltFilm, ai ceva proiecte legate de cinematografie, vrei să lansezi ceva?

Dumitru: – Am foarte multe idei și încerc să le implementez. Ce am acum, cu siguranță sunt niște repere în activitatea mea, asta-i Animest-ul care se întâmplă în toamnă, asta-i TIFF care se întâmplă în aproape o lună și deja CineHub-ul. Astea în principiu sunt cele 3 proiecte la care lucrez. Ce vreau să fac pe viitor și ce ar trebui să facem în principiu este un set de training-uri pentru cineaști, de diferite categorii și vrem să inițiem o activitate mai amplă de educare a publicului. Asta înseamnă, de exemplu cum face Cronograf Tur, cum umblă toată vara, cu filmele lor într-un autobus, prin toată țara, acest gen de activitate trebuie executată tot anul împrejur, nu doar toamna sau vara, dar inclusiv în timpul anului, atunci când elevii sunt la școală să le proiectăm tot felul de filme, pe tot felul de teme. De exemplu în loc să le vorbești despre ce înseamnă homosexuali etc, poți găsi un documentar pe tema respectivă în care omului să-i explici ce înseamnă asta. Copii astăzi nu mai acceptă informație recepționată pe cale auditivă, nu mai vor să citească, iar atunci combinația perfectă pentru ochi și urechi este filmul. Un proiect la care ne-am gândit este curriculum-ul școlar dedicată claselor 10-12. La istorie și la literatura română ea conține peste 20 de titluri de filme, de exemplu: Alexandru Lăpușneanu, Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu etc., filme ce sunt în curriculum-ul școlar. De ce să nu-i arăți unui copil un film, dar să-l impui să citească un roman? Vreau ca cinematografia să devină un instrument important din viața noastră, iar asta va fi posibil pentru că de anul aceste există niște finanțări în cinematografie și noi vrem să implementăm tot felul de proiecte de genul, dar multe din ele rămân doar la nivel de idee, așa cum era și acest CineHub acum 8 ani, din cauza că noi nu aveam bani, nu există susținere, finanțări, de aceea trebuie să te ocupi de altceva. Eu am lucrat foarte mult în publicitate, în televiziune, dar eu vreau să fac film, este foarte important să investim în educația oamenilor, să investim în crearea unui sistem în care fiecare face ceea ce știe el mai bine. Eu știu să creez film, dați-mi condiții pentru a îll crea. La fel se întâmplă și cu „slesarii”, cu copii care nu au capacități la școala. Nu trebuie să plătească părinții pentru ca copii să facă drept și să-și ia diploma, nu, tu trebuie să-i creezi condiții ca el să devină foarte bun tractorist, etc. Noi trebuie să ne învățăm a supraviețui din ceea ce se știe. Noi trebuie să învățăm să utilizăm cinematografia la maxim.

G24: – Văd că ești foarte pasionat de modul în care cinematografia poate să aibă impact asupra  altor domenii ale vieții, însă tu cum ai intrat în cinematografie, a fost asta întâmplător sau o dorință mai demult?

Dumitru: – A fost întâmplător, iar asta-i altă chestie ce ține de ceea ce am menționat anterior, de chestia de a ajuta și de a crea condițiile ca fiecare din noi să rămână în domeniul în care se știe. Eu am terminat școala prin ‘96 și trebuia să mă duc la facultate. M-am dus la facultatea de inginerie electronică, pentru  că era cel mai ușor de intrat la Politehnică pe atunci și pentru că pe mine nimeni, niciodată nu m-a testat în școală pentru ca să vadă dacă eu sunt bun la ceva, la ceva practic, că poate eu trebuie să devin fotbalist, muzician, matematician etc. La un moment dat, în orice sistem de educație trebuie să existe ceva care ar motiva copilul să-și alegă un drum, asta trebuie să vină de la niște persoane care pot să identifice în tine potențialul și să te trimită pe drumul cel bun. În fine, pentru că la mine în sat nu existau oameni de genul asta, pentru că părinții la mine erau foarte simpli, ei au avut grija doar ca eu să învăț foarte bine, iar după, frate, fă ce vrei. Eu m-am dus la Politehnică, pentru că era ușor de intrat și pentru că părinții mei nu aveau bani să-mi plătească studiile la ASEM, pentru că, aparent, eu voiam să fiu economist, chiar dacă acum îmi dau seama că eu nu trebuie să fiu economist, pentru că m-aș plictisi stând toată ziua într-un birou să număr bani sau să calculez nu știu ce. Am făcut 5 ani de Politehnică, am învățat electronica care nu-mi place, numai deoarece trebuia să am studii superioare. La un moment dat am nimerit la televizor, în 2003, de acolo și s-a întâmplat. Acolo am fost editor, montam știri, după care m-a observat Virgiliu Mărgineanu care acuma-i director Cronograf și m-a luat la dânsul, am montat foarte multe documentare, spoturi publicitare, emisiuni TV, am tradus filme Cronograf, am dublat filme Cronograf, atunci nu existau subtitrări, eu stăteam în sală la un microfon. Am făcut asta 4 ani, din 2004 până în 2008, eu eram  vocea festivalului, stăteam câte 5, 6 ore în sală și vociferam filme și așa cumva am ajuns. Ca orice om eram curios, am început să merg pe la festivaluri și să înțeleg că lucrurile trebuie făcute un pic altfel decât le făceam noi, și așa am ajuns aici.

IMG_0039_logo

G24: – Dar dacă n-ai fi fost cineast, ce-ai fi vrut să fii? Inginer electronic?

Dumitru: – Nu, eu urăsc electronica. Probabil jurist sau avocat, pentru că în ultimii an am trecut prin 2 procese de judecată. În 2013 am dat în judecată Union Fenosa, pentru că n-am achitat factura și ei mi-au închis căldura. La un moment dat în februarie 2013 sau 2014, nu mai țin minte, n-am primit facturile și mi-au deconectat căldura și eu atunci aveam copii născuți în Noiembrie, deci eu aveam copii de 2 luni, gemeni, în condițiile în care afară erau -10 grade, și ei m-au deconectat, cu toate că în regulament este stipulat că trebuie să bați la ușă și să dai preîntâmpinare, ori ei pur și simplu m-au deconectat, după care m-a suna nevastă-mea și m-a pus în fața faptului împlinit. Atunci eu am făcut un foarte mare scandal, poți să cauți pe internet Dumitru Marian vs. Union Fenosa, un foarte mare scandal publicând un articol pe blog, în 2 zile a adunat 25 de mii de vizualizări pe blog, un text scris care a fost preluat de toată presa. Toată lumea era conștientă de faptul că Union Fenosa nu este complet loială, n-are grijă de clienți. S-a pornit un val foarte mare, pe mine m-au chemat la discuții la Fenosa, au încercat să-mi lămurească nu știu ce, dar eu am zis, nu, nu, eu vă dau în judecată. A fost mare scandal, eu i-am dat în judecată, am câștigat în prima instanță, în a doua la Curtea de Apel, și m-au chemat la Curtea Supremă de Justiție, adică ultima instanță din Moldova, respectiv eu urma să mă duc sau următoarea instanță trebuia să fie Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, da eu n-am mai vrut, pentru că scopul meu nu era de a obține bani, era să le șifonez o țâră imaginea. După asta, oamenii mi-au spus că dacă ai datorii, ei nu te mai deconectează, ci trimit SMS de preîntâmpinare, apoi vin și bat foarte conștient la ușă pentru a te informa că tu ai datorii. Mie mi se pare destul de normal să anunți oamenii despre datorii, pentru că în cazul meu, timp de 7 ani cât am trăit în acel apartament, n-am avut nici o datorie și e destul de normal ca tu să mă anunți că am o problemă. Și dacă nu s-a achitat, înseamnă că este o problemă, poate a murit cineva sau mai știu eu ce acolo, eu ce, o să mă duc și o să deconectez pur și simplu? Asta a fost un proces la care am avut un avocat și mie îmi plăcea extrem de mult cum noi ne apăram punctul de vedere. După asta foarte mulă lume a început să mă sune și să mă întrebe: „Dumitru da cum ai făcut asta?” și eu le dădeam sfaturi, plus, prin mine foarte mulți s-au adresat la avocatul care m-a ajutat pe mine și câțiva din ei au câștigat procese, împotriva  Union Fenosa, Apă Canal, Moldova Gaz și pe mine foarte mult m-au impresionat cazurile acelea. La un moment dat m-am gândit că poate ar fi cazul să deschid un ONG de apărare a drepturilor omului, pentru că chiar mi-a plăcut.

G24: – Mi-a plăcut foarte mult cum ați povestit în videoul de promovare a CineHub-ului, ce fel de film ar vrea fiecare, însă la fiecare era câte o parte diferită. Aș vrea să-mi spui ce idee de film ai vrea să vezi în Moldova?

Dumitru: – Cred că aș vrea să văd o comedie moldovenească, aș vrea să văd un om fericit. Am foarte multi prieteni optimiști, iar unii sunt optimiști incurabili. Am oameni care atunci când ma văd cu ei îmi vine să-mi dau palme, pentru că citesc tot felul de știri, cu tot felul de politicieni proști, etc. și am oameni care trăiesc fix aici, fix lângă mine, care nu văd toată asta. De aceea aș face un film de ăsta, despre un om care trăiește în Moldova, dar e în lumea lui. Și cred că ar fi un film foarte motivațional, pentru că în Moldova avem foarte multe lucruri bune, avem mult teren nearat, în domeniul meu, de exemplu, nu există nimeni care să se mai ocupe de asta, și există foarte multe domenii în care oamenii nu s-au băgat. Cred că un film despre un moldovean, foarte fericit, care niciodată n-a ieșit peste hotare și trăiește foarte fericit aici, cred că ar fi ceva super. Alt film ar fi despre un moldovean cu dizabilități. Pe mine mă impresionează oamenii care nu sunt ca noi , nu au capacități, oameni incompleți din punct de vedere fizic care reușesc să-și păstreze creierul intact. Asta-i un subiect care mă doare pe mine. Aș face un film pentru mine, ca să-mi demonstrez a mia oară ca n-am nici un motiv să nu fiu fericit. Am mâini, am picioare, copii, casă, mașină, trezește-te și trăiește, io-ma-io, uite că noi nu reușim să trăim, de aceea aș face un film pe subiectul acesta.

IMG_0027_logo

Acest site cere un alt tip de browser pentru activare!

Actualizează astăzi!