Humans of Guvern24: Marcel Lazăr

Humans of Guvern24: Marcel Lazăr

Humans of Guvern24: Marcel Lazăr, Moldo Crescendo

G24: Ultimul articol de pe blogul tău l-ai încheiat cu fraza „hrăniți sufletul cu lucruri frumoase”. Ce înseamnă pentru tine acest frumos?

Marcel: Consider că nu e chiar corect să vorbim despre frumos la general, deoarece fiecare om are o închipuire aparte despre frumusețe. Cât despre mine, tot ce este legat de artă îl consider frumos. Natura e frumoasă. Ceea ce a fost creat de forțele de sus, și ceea ce este inexplicabil pentru noi, este frumusețea în sine. Mie-mi place pădurea, soarele, răsăritul, apusul, roua de dimineață, ploaia. Animalele sunt foarte frumoase. Eu, spre exemplu, am o pisică. Chiar și Da Vinci menționa, cât de multe putem învăța de la animale, dar nu o facem. Desigur oamenii, relațiile dintre aceștia și tot ce fac ei pentru suflet, mai ales când nu există o explicație, este într-adevăr de o frumusețe aparte. Cafeaua este și frumoasă, dar mai are și o menire practică. Dar poeziile? Aici e doar frumusețe. Puțin probabil că le vom găsi aplicare în practică. În articolul meu am scris despre muzică. Sokolov, unul din muzicienii mei favoriți, spunea într-un interviu, că poți cânta la pian trei ore, dar efectul va fi aproape invizibil, pe când petrecând trei ore în pădure, printre păsări și în liniște, va avea un efect mult mai puternic asupra abilității tale muzicale. Și eu sunt de această părere.

 

G24: Aici am putea să presupunem, că cel mai des mergi în pădure după inspirație?

Marcel: Aș fi vrut eu (răsuflă din greu), tare aș fi vrut, dar îmi pare rău că nu avem păduri prin împrejurimea Chișinăului, și parcurile noastre nu sunt chiar parcuri, cu doar câteva păsări, care după zăpezile noastre au zburat și ele de acolo. Acum recent, am avut o experiență pe malul Dunării, lângă o pădure, în urma căreia, cu siguranță, aș putea spune că omul are nevoie să se reîntoarcă la rădăcini, la liniște, la natură, la păsări … Aș fi vrut să am posibilitatea să o fac mai des.

G24: Îți reușește mai puțin?

Marcel: Da, mult mai puțin decât aș fi vrut.

G24: Dar de ce să nu pleci mai des în Codri, spre exemplu?

Marcel: Știi, pentru asta e nevoie de mai mult timp, transport, iar asta nu e chiar aceeași ca să-ți permiți o plimbare prin pădure, în limita orașului.

 

G24: Fiecare om are gusturi diferite, unii au gusturi mai rafinate, alții mai puțin. Este oare posibil să îți dezvolți gustul, cum crezi?

Marcel: Per general, eu încerc să elimin din uzul meu termenii precum „normal”, „bun”, „așa trebuie”, „rafinat sau nerafinat”. Ce înseamnă a fi rafinat? Gustul se dezvoltă. Când am fost mic, profesoara mea de pian, în timpul discuțiilor noastre, foarte des utiliza termenii „gust țigănesc”. În muzică există atâta dragoste și romantism, dar fiecare stil și compozitor le redau în felul său. Spre exemplu Chopin, în lucrările sale, reda dragostea drept un foc, atunci când toate emoțiile curg prin tine, de la dragoste la moarte. La Schubert, totul e mult mai restrâns. La figurat, el doar îți permite să atingi cu mâna. Sau, spre exemplu, la Bach totul e altfel: noi ne iubim, dar stăm drept și doar ne uităm în ochii unui altuia. La fel e și cu gustul. Gustul în primul rând se dezvoltă, dar este necesar de lucrat asupra lui. După părerea mea, dacă omul se dezvoltă haotic, fără interacțiuni și fără îndrumări, cel mai probabil că la el se va identifica un gust destul de simplu, modest sau chiar primitiv. Dacă omul se dezvoltă de sine stătător, cel mai probabil, că tot ce nimerește în vizorul său, sunt muzica și filmele comerciale, și ceva foarte ieftin. Ceva mai complicat, deja trebuie explicat și demonstrat. Chiar și eu, fiind mai mic, nu înțelegeam specificul unei poezii sau film care nu era pe înțelesul meu. Acestea sunt lucruri care necesită timp și un anumit factor intelectual, iar apoi trec prin suflet și inimă, și ulterior intră în tine. Mulți oameni nu văd diferență dintre „kitch” și ceva de-a dreptul valoros, ca de exemplu între muzica ieftină comercială și muzica necomercială de calitate. Iată anume acest simț se și educă.

 

G24: Fiecare poate educa în sine acest simț?

Marcel: Sigur. Iar ingredientele sunt timpul și dorința; în ciuda faptului că cuiva i se dă mai ușor, iar altora mai greu. Deși mulți se simt bine, ascultând de dimineață până seara muzică comercială, și asta e ok, doar că unii oameni nu au dorință de a cunoaște ceva mai mult. Uneori, pot spune, hey, această muzică nu e chiar bună. Și dacă omul dorește să înțeleagă cauza, eu îi pot explica. Îi zic, uite cum e compusă această melodie după muzică, tonalități, armonie, ce faze anumite persistă, respectiv și textul e important să fie menționat. Haideți să omitem melodia, și să citim doar cuvintele cântecelor oricărei trupe comerciale, apoi să-l citim pe Eminescu sau pe Pușkin. Simțiți diferența? Și când explici asta, omul își pornește creierul și începe să înțeleagă diferența.

 

G24: Dacă e să vorbim de sensibilitate față de frumusețe, tu în primul rând ești sensibil față de frumusețea din muzică. Dar în alte domenii? Vizual, estetico-cinematografic etc.?

Marcel: Am educat acest simț. În cinematografie, în picturi, în arta fotografică – în toate menționate, eu îmi educam bunul gust. Spre exemplu, de câteva ori am avut ocazia să lucrez cu câțiva fotografi locali buni, respectiv, eu făceam fotografiile și le ceream părerea. Ei puteau să-mi spună că fotografia dată e oribilă, iar la întrebarea de ce?, mi se explicau foarte clar motivele, și eu le acceptam. Dacă fac cunoștință cu o nouă sferă, necunoscută anterior, să presupunem teatrul de păpuși, păi după interpretare pot doar menționa câte emoții sunt transmise, dar dacă un specialist în domeniu, îți va spune că ți-a plăcut deoarece e un truc ieftin și îți vor explica de ce, posibil aducând argumente, care ulterior mi-ar fi mai bine înțelese.

G24: De unde se trage pasiunea ta față de muzică?

Marcel: Din nicăieri (zâmbește). Părinții mei nu sunt muzicieni și nu au nici o legătură cu ea. Când am fost mic, mergeam cu tata la concerte de muzică clasică, de muzică populară, toate acestea au jucat un rol în educația mea. Iar a cânta la pian am început destul de spontan, în momentul când el a procurat instrumentul în casă. În paralel, fratele a început a cânta la clarinet. Eu am început să învăț la o școală muzicală, dar totul a fost la nivel de hobby și doar atunci când am trecut în liceul muzical „Ciprian Porumbescu”, am început a lua muzica mult mai în serios.

G24: Se întâmplă că în procesul de studiere a muzicii, să înceapă o criză sau să ajungi la un moment de răscruce, de care nu fiecare e capabil să treacă. Tu ai avut astfel de perioade?

Marcel: Eu am avut o criză asemănătoare, chiar una mare și destul de complicată, la vârsta de 15 ani. Am ajuns la un moment când îmi părea că sunt un muzician slab, și nu voi fi niciodată mai bun. Mi s-a părut că am atins limita mea de sus și asta e tot, a venit timpul să mă ocup de altceva. Totul de ce am avut nevoie, era să merg mai departe. Așa și a fost, eu doar lucram mai cu dârzenie. S-a întâmplat chiar să obțin nota de 10 la examen, deși, de obicei, oricât nu m-aș fi pregătit, nota de 9 a fost maximul obținut și mai ales că a fost un an complicat! De aia, mereu încerc să-mi reamintesc: Don’t give up, push harder and go on!

 

G24: La momentul de față, muzica reprezintă ocupația ta de bază?

Marcel: Da, dacă putem spune astfel.

 

G24: Aceasta îți oferă posibilitatea să-ți acoperi cheltuielile?

Marcel: Dacă să vorbim de muzică, și zic eu la fel de managementul muzical al proiectului ce îl dețin. Nu pot menționa cu siguranță că sfera dată mă asigură sau nu, dar părinții mei la fel mă ajută financiar. Eu încerc să nu mă aprofundez mult în domeniul financiar, știu că am de aici puțin, de acolo puțin și în linii generale e ok. Eu nu am mari necesități financiare.

 

G24: În Europa doar totul e altfel?

Marcel: Da, așa și este. Și în general, e o altă atitudine față de muzică în Europa, decât la noi. Muzicienii noștri rar când trăiesc doar pe un singur salariu. Spre exemplu, dacă lucrezi doar la Filarmonică, puțin probabil că ai de unde supraviețui. Și acesta nu este cazul doar în Filarmonicile noastre. Dar metode de obținere a veniturilor desigur că există. Pe lângă muzica la pian, nu demult am început a vinde artă. Și am ajuns la concluzia că dacă există dorință și dacă se depune mult efort, este posibil. Nu am în vedere lucrul la nunți și evenimente respective, deoarece refuz sa cânt muzică ieftină. Dacă accept să particip la astfel de evenimente, eu interpretez muzică clasică. În general, luând în considerație, că muzicienii nu au necesități financiare speciale, de trăit se poate.

 

G24: Ai avut dorința de a rămâne în Europa?

Marcel: Și da și nu.

G24: De ce da și de ce nu?

Marcel: Da, deoarece mă enervez atunci când în urma ploii, peste 3 zile pe străzi se tăvălesc crengile căzute. Și asta te întristează mai mult decât banii. Unii din prietenii mei, anume din aceste motive au renunțat la ideea de a se întoarce. La noi pot să se apropie către tine pe stradă, să te lovească, să-ți ia vioara, iar dacă se cheamă ambulanța, aceasta va veni peste 3 ore. Asta e de ce da. Și nu, deoarece acolo sunt oameni diferiți și muzicieni diferiți. După experiența mea aș spune că mă încadrez destul de ușor în orice societate, și după înfățișarea mea, nu ai spune că sunt imigrant, mai ales în țările europene. Dar acolo eu nu sunt acasă. De aceea e și da și nu. Monedă cu două fețe.

Simbioza_Fb_profile

G24: Moldo Crescendo. Cum ți-a venit ideea proiectului?

Marcel: Totul a fost întâmplător. Ne întorceam acasă după primul an de studii, 3 prieteni, și am decis să organizăm un concert de vară. Inițial, a sunat totul destul de neserios. Într-o zi, treceam pe lângă muzeul de istorie, în care am mai interpretat anterior, și am intrat să întrebăm dacă ne vor permite să o facem din nou. Ne-au permis. Am pregătit rapid un mic program, ce am reușit în decurs de una-două săptămâni. La eveniment am așteptat nu mai mult de 20 de persoane, conform evenimentului de pe Facebook, dar s-au adunat peste 200 persoane. Atunci am și realizat că „wow, iată cum!”. Apoi am început să dăm concerte, iar în decurs de doi ani, după ce am devenit mai vizibili, a apărut Moldo Crescendo.

 

G24: După părerea ta, care a fost influența majoră pe care a avut-o Moldo Crescendo?

Marcel: Nu știu dacă, influența poate fi evaluată drept una majoră, dar noi lucrăm pentru a o crește. Dar cel mai important, din ceea ce am făcut până în ziua de azi, este că am deschis multor persoane ușile către muzica clasică. Una din prietenele mele mi-a zis că până nu demult, muzica clasică pentru ea era un tabu, dar datorită mie, ea a descoperit-o din alt punct de vedere. A fost ceva de tipul: „aaa, există și o altă muzică, pe care o poți asculta seara” 🙂 Și acesta este cazul mai multor oameni. Printre spectatorii noștri există oameni care sunt deja familiarizați cu muzica clasică, dețin anumite cunoștințe, dar sunt și acei ce vin din curiozitate. De fapt, ăsta și este scopul nostru: de a aduce muzica clasică mai aproape de oameni, de a le face cunoștință cu ea, să o popularizăm, să le demonstrăm că nu au de ce să le fie frică, nu e fizică cuantică. Noi am organizat un concert în parcarea de la centrul comercial Malldova, am adus acolo pianul, scaune și intenționat ne-am îmbrăcat în blugi, maiouri și ghete, cu scopul de a demonstra că muzicienii nu sunt niște oameni speriați în costume, ci oameni simpli, pe care îi poți vedea pe stradă și care nu au nimic ”cosmic” în ei.
bahmut

G24: Din asta rezultă că aveți planuri de dezvoltare?

Marcel: Da!(zâmbește)

G24: Ne povestești?

Marcel: Planul de fapt e unul simplu – de a crește cantitativ. Vrem mai multe concerte, în mai multe țări, cu un repertoriu mai mare și mai mulți oameni.

G24: Pentru a vă atinge scopul, aveți careva obstacole aici, în Moldova?

Marcel: Da, și iarăși ăștia sunt oamenii. Oamenii sunt cel mai mare rău, pe care îl poți întâlni. Asta e..

G24: Oamenii – auditoriul vostru sau cine?

Marcel: Nu, sigur că nu auditoriul nostru. Cu auditoriul până când avem noroc, oamenii într-adevăr sunt buni.

G24: Cine atunci?

Marcel: Cei ce sunt între noi. Săli și oameni, care au posibilitatea să ne facă să cântăm, dar nu o fac.

G24: De ce așa?

Marcel: Deoarece sunt hapsâni și neghiobi, iată de ce. Îți zic un caz. O prietenă m-a chemat la o întâlnire într-o cafenea. Am răspuns că acolo din anumite motive explicabile mie, nu voi veni. Iarna trecută, când am venit acasă, împreună cu prietenul meu am dorit să organizăm un mic concert, fără săli mari, doar să facem un event pe Facebook, să scriem o descriere și să vină cine va dori. Ne-am adus aminte că în acea cafenea este un pian și am decis că anume acolo am putea cânta. Am aflat cine e directorul și l-am abordat pe Facebook. M-am prezentat, i-am zis că sunt de la Moldo Crescendo și că dorim să organizăm un mic concert. Asta ar aduce beneficii și localului, și publicul care s-ar fi strâns ar fi fost și al nostru și al lor, concertul ar fi cu plată, și o parte din bani ar fi mers în buzunarul localului. La care el mi-a răspuns, că se va gândi. După care am plecat din nou în afara țării, iar când am revenit, i-am scris din nou și el a repetat că se va gândi. Timpul trecea și eu i-am scris din nou, ce se aude cu concertul, ca să știu dacă este necesar de căutat un alt spațiu. Mesajul a fost citit, dar am rămas fără răspuns. Peste o zi repet mesajul și obțin același răspuns: mesajul e citit, dar fără răspuns. După care eu am întrebat din nou, de ce el tace, oare e atât de greu să dea un răspuns, da sau nu, pentru ca să știu cum să fac mai departe. La care el îmi răspunde: „Eu politicos tac, deoarece nu vreau să te refuz, iar tu continui să mă întrebi”. Ce înseamnă a tăcea politicos?!..

După aia am scris un articol mare pe Facebook, în care am descris mai multe situații neplăcute. Oamenii m-au învinuit de faptul că eu fac astfel din cauza că am fost refuzat. Dar alții au menționat că au avut situații similare cu acest director. Și aici am înțeles, ăsta și este businessul în stil moldovenesc, în care tu mergi și cerșești ceva de la companie, iar ție nu-ți răspund. Spune nu! De ce să nu zici nu?! Dacă mie din start mi-ar fi spus, scuze Marcel, la noi nu va fi posibil, în localul nostru se ascultă alt tip de muzică, eu aș fi înțeles, nu trebuie să fiu atât de insistent, dacă nu, atunci nu. Dar „tăcere politicoasă” pur și simplu parcă m-ar fi lovit la cap, am vrut să ies și să strig „aoleu!”. Drept răspuns la întrebare – așa tip de oameni.

 

G24: Cu părere de rău nu pot să nu fiu de acord cu părerea ta.

Marcel: Eu, poate chiar și nu e drept, dar mereu așteptări mai mari din partea Ministerului de Cultură. Noi avem foarte mulți muzicieni talentați, pictori, sculptori, care se află peste hotare din motive cunoscute, dar dacă ar fi în Moldova, prezența lor ar ridica nivelul culturii din țara noastră. Cel puțin datorită unor vizite ocazionale, o dată pe lună s-ar acorda concerte. Metode de atragere sunt multe și metode de a-i reține aici, la fel de multe. Dar, cu părere de rău, asta e realitatea. Sau iată încă, pe neprins de veste, în decurs de o zi au închis Sala cu Orgă, pe doi-trei ani. Pentru mine a fost o săptămână atât de grea, eram gata să plec din țară după o astfel de știre, într-atât de deprimat mă simțeam. Era unica sală cu o acustică bună, în care era posibil de susținut un concert bun. Unicul. Și ei doar au luat și l-au închis.

G24: Și ce e de făcut cu asta?

Marcel: Nimic nu poți face.

Marcel Lazar5-1web

G24: Cum vezi tu viitorul muzicii clasice în Moldova?

Marcel: Eu consider, că trebuie să rezolvăm problema Filarmonicii Naționale, care se află într-o stare deplorabilă. Sunt necesare săli cu piane, ce pot fi utilizate drept săli de concert. Și directorii muzeelor să înțeleagă că e o practică normală să fie susținute concerte în muzee, pentru că muzeele nu sunt proprietatea directorului. Asta nu o înțeleg toți. Sau iată pianul în Muzeul de Istorie, el are nevoie de reparație, apoi la el trebuie de interpretat, să fie menținut în formă. Merge vorbă de o sumă de 200-300 euro, da, asta nu e o sumă mare. Mai pe scurt, săli nu ne ajung, deși pot fi. Da, pianul e un instrument costisitor. Dar oare Ministerul Culturii nu își poate permite procurarea unui pian bun? Ce pot spune despre asta…

 

G24: În ultimul tău articol, ai menționat că regulile de comportament în săli reflectă necesitățile publicului. Unde, din experiența ta, ai avut parte de cel mai recunoscător public?

Marcel: Hmm, stai să-mi amintesc. Trebuie să mă gândesc, ca să-mi aduc aminte… Știi ce e cel mai frumos în muzică? Ceea că ea se naște și moare pe scenă. Muzica clasică tot timpul e diferită. Cât nu aș învăța melodia, o pot repeta de sute de ori, ea tot timpul va suna diferit. Asta depinde chiar de fiecare răsuflare din sală, de faptul cu ce picior calc pe scenă, cum m-am trezit dimineața, dacă m-am certat, dacă m-am sărutat, toate acestea vor influența asupra felului cum va fi interpretată compoziția pe scenă. Desigur, multe depind de public. Iată la ultimele două concerte, după rugămintea mea de a nu deschide ușile în timpul concertului, din motiv că în sală era întuneric, oamenii fără oprire deschideau și închideau ușile. People 🙂 Nu pot spune aceasta despre toate concertele, pentru că desigur au fost momente bune, și în Sala cu Orgă și în muzee. În linii generale, când în sală e liniște, simți că oamenii te ascultă. E o chestie foarte plăcută. Liniștea noastră poate dura un minut-două, apoi pauză, și apoi încă un minut în care oamenii ascultă. În afara țării, liniștea dată poate dura și mai mult. Dar este greu de spus. În una și aceeași sală, în momente diferite, se pot aduna cei mai buni ascultători, apoi cei mai răi.

G24: Dar în viață, sunt zile, când tu nu ai pretenții față de tine?

Marcel: Nu, eu sunt perfecționist. Pentru mine sunt foarte importante detaliile. Am observat, că solicit aceasta și de la oamenii ce mă înconjoară.

19149411_1923678171222632_2506360381051909085_n

Acest site cere un alt tip de browser pentru activare!

Actualizează astăzi!