Ajută-mă să înving leucemia

adăugat de Viorel Untura

  • Proiect
  • Comentarii
  • Donatori


Cu profund respect și consideraţie, vrem să vă mulțumim pentru contribuția făcută pentru Tatiana. Receptivitatea şi implicarea Dumneavoastră ne convinge de faptul că împreună putem face lumea din jur mai bună. Vă mulțumim că ne sunteți alături, continuînd să oferim suport tuturor celor aflaţi în nevoie sau oamenilor cu idei ce merită a fi valorificate!


Mă numesc Tatiana. Sunt mamă a doi copii.

Recent, viața mi-a dat o lovitură foarte grea în momentul când am aflat că am leucemie. O boală care cere acțiune neîntârziată.

Din nefericire, în Republica Moldova pacienții nu dispun de cele necesare pentru investigație și tratament și, astfel, mă văd nevoită să merg peste hotare.  Acum, sunt internată în Institutul Oncologic din Chișinău, secția Hematologică. Deja mi s-a facut un curs de chimioterapie care încetinește dezvoltarea bolii.

Rezultatele investigațiilor au fost traduse și trimise în Italia, Spania, România, Israel; nu ne rămâne decât să așteptăm răspunsul. Însă, pentru a începe vreo etapă a tratamentului peste hotare, nouă nu ne ajung bani. De aceea, vă rog mult să mă ajutați în această luptă.

Vreau ca copii mei să crească într-o familie în care nu lipsește nici căldura tatălui, și nici a mamei.

Vă mulțumesc.


 


 


 


  1. Anonim 

    2 ani în urmă
    €5
  2. SMS  

    2 ani în urmă
    €1
  3. SMS  

    2 ani în urmă
    €1
  4. SMS  

    2 ani în urmă
    €1
  5. Anonim 

    2 ani în urmă
    €10

Acest site cere un alt tip de browser pentru activare!

Actualizează astăzi!