Ajutați-mă să merg din nou

adăugat de Александр Фрунзе

  • Proiect
  • Comentarii
  • Donatori


Sunt Alexandru. 

În data de 28 aprilie, 2016, am fost marcat de o tragedie care mi-a  bulversat viața de până atunci.

Din cauza unui șofer aflat în stare ebrietate la volan, am suferit un accident rutier teribil care, prin miracol m-a lasat în viață însă fără de piciorul stâng. 

În așa fel, soarta m-a supus la o cruntă încercare de a trăi o altfel de viață.

foto


Îmi doresc nespus de a reveni la viața pe care am avut-o până la accident: să merg, să lucrez, să simt micile bucurii ale vieții; pentru că vreau foarte mult să am copii și să le ofer toată grija și afecțiunea pe care un părinte o poate oferi.


Pentru aceasta, am nevoie de un protez.

În Republica Moldova nu se produc proteze mobile care, cel puțin parțial, ar putea înlocui piciorul pe care l-am pierdut. În urma unor investigații, cea mai apropiată clinică care s-ar ocupa de cazul meu se afla în Kiev, Ucraina.

După consultație, am fost anunțat că costul s-ar estima la 13 000 euro; iar un alt model, fiind mai performant - 23 000 euro.

Pentru familia mea , această sumă, de 13 000 euro, pare una exagerată.

De aceea, vă rog să mă susțineți în realizarea ei! Îmi doresc foarte mult să merg, singur, fără ajutoare.

1 (5)


Vă mulțumim!


 


 

  1. Anonim 

    Multa sanatate va doresc! Putere si rabdare!

    2 ani în urmă
    €15
  2. SMS  

    2 ani în urmă
    €1
  3. SMS  

    2 ani în urmă
    €1
  4. SMS  

    2 ani în urmă
    €1
  5. DTMF  

    2 ani în urmă
    €1

Acest site cere un alt tip de browser pentru activare!

Actualizează astăzi!