Albinuța călătoare

adăugat de Dan Perciun

  • Proiect
  • Întrebări
  • Comentarii
  • Donatori


Hello, Привет, Ciao, Hola, Olá, Guten Tag!


În fiecare zi, copiii familiilor din Republica Moldova stabilite peste hotare învăță limba italiană, spaniolă, portugheză, franceză, engleză și uită, câte puțin, limba română. Și nu o fac intenționat, sau pentru că așa ar fi mai cool. Motivul e unul mai simplu - nu avem, nici măcar în diasporele mai mari, programe educaționale pentru copiii din familiile plecate: programe pentru limba română, geografia, istoria și cultura țării din care vin.

Ne propunem să schimbăm acest lucru, cu susținerea voastră. Duminicile copii vor putea învăța prin joc limba și cultura noastră, vor descoperi folclorul, basmele românești, vor face cunoștință cu istoria poporului lor.

Vom ajuta asociațiile din diasporă să organizeze ateliere de limbă și cultură românească pentru copiii din comunitățile lor. Vrem ca, peste cel mult trei luni de zile din momentul lansării proiectului, cel puțin 100 de copii să participe la aceste ateliere.

Asemenea cursuri nu s-au organizat până acum pentru că efortul organizatoric pe care ar fi trebuit să-l facă fiecare asociație în parte  era semnificativ. Astfel, fiecare asociație ar fi trebui să identifice un cadru didactic care să poată  elabora un curriculum cap-coadă, să procure  materiale educaționale și să investească resursele proprii în lansarea atelierelor.

Pentru a facilita acest proces, pornim proiectul „Albinuța călătoare”, care vine să simplifice procesul de organizare a unor asemenea cursuri prin asigurarea asociațiilor din diaspora cu instrumentele și conținutul necesar.

Cum transformăm ideea în realitate:

1. Elaborăm un program de instruire pe un an de zile.


Programul va descrie clar activitățile din cadrul fiecărei lecții și va lista materialele educaționale de care va avea nevoie învățătorul. Programul va fi destinat copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani și va ține cont de faptul că grupele de copii care vor participa la ateliere vor fi, cel mai probabil, mixte ca vârstă. Pentru a face lecțiile cât mai atractive pentru copii, acestea vor avea un caracter  interactiv: jocuri, cântece, scenete, activități distractive. Programul va putea fi preluat gratuit de către orice asociație din orice colț al lumii.

2. Elaborăm/achiziționăm materialele educaționale necesare desfășurării orelor.

5 asociații vor fi selectate în calitate de beneficiari ai proiectului, în funcție de capacitățile acestora de a organiza atelierele. Acestora le vor fi transmise gratuit materiale educaționale de care vor avea nevoie pentru a lansa cursurile.

3. Lansăm programul de instruire. 

Cele 5 asociații partenere la program vor beneficia de un fond inițial de 350 de euro pentru a putea închiria o sală și a putea plăti salariul profesorului pentru primele luni de activitate. Cursurile vor fi oferite contra plată pentru a asigura sustenabilitatea acestora, asociațiile urmând să se autofinanțeze pe viitor, însă credem că pentru început este necesar să oferim un suport financiar pentru lansarea activității.


Cine implementează proiectul:

Proiectul este organizat în cadrul Campaniei „Diaspora Contează”, desfășurată de către PAS.

Organizațiile partenere care ne ajută laimplementarea proiectului și vor beneficia în urma activităților proiectului sunt: Asociația “Renașterea” - Parma, Asociația Koolture Tricolore - Montreal, Asociaţia “Arcobaleno" - Trento, Asociația “DOR” Parma,  Junior International TV  - Londra,  Asociația “Casa Mare” - Bologna, Asociația Plai - Torino.

Bugetul proiectului:

Total: 2750 euro

Elaborarea curriculumui și proiectelor didactice: aproximativ 1500 euro.

Pentru a elabora curriculumul vor fi contractațe 3-5 cadre didactice cu experiență, 2-3 din Republica Moldova și 1-2 din străinătate. Concursul va fi public, toate persoanele interesate vor putea aplica, iar rezultate vor fi publicate pe pagina proiectului.

Procurarea și livrarea materialelor educaționale: aproximativ 1250 euro (250 de euro per asociație)

În cazul în care serviciile de elaborare a curriculumului vor fi mai ieftine, banii economisiți vor fi utilizați pentru procurarea suplimentară a materialelor. Toate procurările vor fi documentate, iar raportul cheltuielilor va fi făcut public.

Planul de activități al proiectului:Screenshot_1


Din echipă fac parte:

Dan Perciun - fost șef de direcție la Ministerul Educației, unde a fost responsabil inclusiv de editarea manualelor școlare. La moment activează în cadrul Centrului pentru Analiză și Evaluare a Reformelor.

Artur Mija - tânăr activ, implicat în diverse proiecte sociale, director de marketing în cadrul unei mari companii din Republica Moldova.

Asociații:

Alexandru Cazacu - președinte Asociația “Dor”, Parma, Italia.

Ana Păun - președinte Asociația “Casa Mare”, Bologna, Italia.

Daniela Vitelaru - președinte Junior TV International, Londra, Marea Britanie.

Ludmila Furtună - președinte Asociația “Renașterea”, Parma, Italia.

Nata Albot - președinte Asociația “Koolture Tricolore“, Montreal, Canada.

Natalia Petica - președinte Asociația “Plai“, Torino, Italia.

Veronica Ciubotaru - președinte Asociația “Curcubeul”, Trento, Italia

Pentru a transforma proiectul în realitate, avem mare nevoie de ajutorul tău! Dacă și tu crezi că este important să-i ajutăm pe copii noștri din diasporă  să-și descopere țara de origine, să cunoască tradițiile, istoria și cultura noastră, susține acest proiect!



  1. Cât timp va dura implementarea proiectului?

3-4 luni de zile

  1. Cum vor fi selectate persoanele care vor elabora curriculumul și proiectele didactice?

Va fi organizat un proces public de selectare, persoanele interesate vor putea candida. Echipa de proiect va lua decizia finală în funcție de experiența fiecărui candidat.

  1. Cum veți asigura transparența utilizării fondurilor?

Toate cheltuielile vor fi documentate. Lunar va fi publicat un raport financiar detaliat.

  1. Cum poate o asociație din diasporă să devină parte din proiect?

Ne puteți contact la adresa de email diasporaconteaza@gmail.com. Tuturor asociațiilor interesate le va fi transmis curriculumul pe email. În funcție de fondurile disponibile vom încerca să oferim și materialele necesare pentru desfășurarea atelierelor.

  1. Cine implementează proiectul?

Proiectul este realizat de un grup de tineri, responsabili de implementarea campaniei „Diaspora Contează”, în colaborare cu câteva asociații din diasporă.

 

 

 

 

 

  1. Sergiu Brinza 

    Succes!

    2 ani în urmă
    €25
  2. Grosu Igor 

    2 ani în urmă
    €100
  3. Anonim 

    Succese!

    2 ani în urmă
    €10
  4. Anonim 

    2 ani în urmă
    €100
  5. Xavier Mir 

    2 ani în urmă
    €10

Acest site cere un alt tip de browser pentru activare!

Actualizează astăzi!