Susține Capela Corală din cadrul Filarmonicii Naționale

adăugat de Guvern24

  • Proiect
  • Comentarii
  • Donatori


Cine spune că nu haina îl face pe om are dreptate doar dintr-un anumit punct de vedere: dacă aceasta nu este purtată zeci de ani de niște artiști pe scenă. Desigur că o haină nouă și frumoasă nu te înzestrează îndată cu talent și cu o voce de privighetoare, însă nici nu poate știrbi din talent acolo unde acesta este înnăscut și câștigat prin multă muncă și dăruire.


În acest an, Capela Corală Academică „Doina” din cadrul Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, împlinește 85 de ani de la înființare. Cu acest prilej, capela își dorește foarte mult să-și reînnoiască modesta garderobă cu care evoluează, deoarece, costumele existente cu care coriștii ies în concerte au între 20 şi 35 de ani, o vârstă pe care nu o au mulți dintre cei care cântă în cor. Din lipsă de fonduri, instituția nu-și poate permite să investească în aspectul vestimentar, apelând la susținerea colectivă a iubitorilor de muzică corală, dar și a susținătorilor culturii noastre naționale în general, și muzicale, în special.


Colectivul emerit „Doina” a fost înfiinţat în anul 1930, fondatorul şi primul său dirijor fiind C.Pigrov. În acest răstimp, capela a desfășurat o prodigioasă activitate concertistică. Harta turneelor sale a cuprins întregul spațiu cultural al ex-U.R.S.S., precum şi multe ţări ale lumii: România, Rusia, Cehia, Slovenia, Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Franța, Austria, Israel, Coreea de Nord, etc.


Din februarie 2013, director artistic și prim-dirijoarea Capelei Corale Academice „Doina" a devenit Ilona Stepan.


***


În timp ce alte colective corale profesionale dispun de vestimentație și costume elegante sau autentice pentru fiecare repertoriu în parte, cei 70 de interpreți ai capelei Doina ne se pot bucura de astfel de privilegii, dacă am putea așa să le numim.


Bărbații au la dispoziție un costum de tip frac, vechi de zeci de ani, iar femeile au la dispoziție doar două tipuri de rochii – una de vară și una de iarnă.


„Uneori am impresia că și acele haine au câte 85 de ani. Am găsit niște rochii care cât de cât se potrivesc, dar sunt într-atât de vechi că li se risipește stofa. Le îmbrăcăm la cele mai importante evenimente, dar femeile din cor chiar nu au parte de rochii ca lumea. Rochiile cele verzi le fac bătrâne și urâte”, susține maestra Ilona Stepan sub bagheta căreia se află corul.


„Ne-am bucura enorm să reușim să realizăm proiectul de colectare de fonduri pentru noile costume. Astfel, toți membrii capelei, în număr de 70 de persoane, o să se simtă mai confortabil şi vor reuși să transmită mult mai bine mesajul artistic către voi, publicul nostru. Dacă ar îmbrăca o haină frumoasă, vor cânta și vor avea un alt spirit, pentru că și asta contează. Ca să faci ceva frumos, trebuie și să arăți corespunzător”, mai adaugă prim-dirijoarea.


Costumiera Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, Natalia Zemișova, lucrează de foarte mulți ani în această postură și susține că atunci când a ajuns la Filarmonică a găsit costume rupte și putrede, însă din bucăți de stofă se străduie să repare costumele existente. „Avem trei feluri de costume, fiecare coristă are câte două rochii, cele verzi se socot mai noi - au cam 15 ani. Rochiile albe, ușoare însă sunt foarte foarte vechi și putrede, acestea au în jur de 27 de ani. Fracurile băieților sunt și ele foarte problematice, unul fiind mai scurt, altul mai lung.”


Susține și tu Capela Corală Academică „Doina”!


12038503_864576373638595_53813089978975599_n


 


 



  1. Anonim 

    1 an în urmă
    €10
  2. Anonim 

    1 an în urmă
    €20
  3. Anonim 

    1 an în urmă
    €5
  4. Tatiana Etco 

    1 an în urmă
    €20
  5. Anonim 

    Sa fie intr-un ceas bun!

    1 an în urmă
    €20

Acest site cere un alt tip de browser pentru activare!

Actualizează astăzi!