Ruseștenii pentru un sat curat

adăugat de Primaria Rusestii Noi

  • Proiect
  • Comentarii
  • Donatori


Actualizare


Stimați Ruseșteni de Pretutindeni,

vă mulțumim mult pentru că vă pasă de localitatea de baștină, pentru că ați contribuit financiar la campania de colectare a fondurilor în cadrul proiectului: ”Ruseștenii pentru un sat curat”. Acum avem tractor, avem un serviciu de salubrizare care colectează și evacuează deșeurile și cel mai important, Ruseștii Noi a devenit mai curat.

Vă aducem la cunoștință că pe platforma de colectare a fondurilor Guvern24 au fost colectați 432 Euro. Adăugător, 62 000 Lei au fost donați în numerar, depuși în contul primăriei.

În rezultatul procedurii de achiziții publice a fost selectat agentul economic SRL ”Batstractor” din Ceadîr-Lunga care a furnizat tractorul MTZ - 82,1 cu remorca 2PTS4, ridicatorul și lama pentru zăpadă.

BeFunky Collage

Pe 4 iunie 2017, în cadrul ședinței Consiliului, Local ținută la Casa de Cultură, s-a aprobat regulamentul de funcționare a serviciului de salubrizare, inclusiv tariful de 20 lei pentru gospodărie. Deșeurile sunt colectate de Gospodăria Municipală de 2 ori pe lună. De fiecare dată aveți voie să încărcați 5 saci a câte 15 kg sacul.

Astfel, Serviciul de Salubrizare a devenit o realitate în Ruseștii Noi, grație implicării ruseștenilor de pretutindeni, iar localitatea – mai curată.


Vă mulțumim!


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Noi cei din Ruseștii Noi și Ruseștii Vechi alcătuim o comună mare, frumoasă cu oameni harnici și gospodari, deprinși cu munca și curățenia, dar nu avem încă un serviciu organizat de colectare și evacuare a deșeurilor și nici măcar o unitate de transport special pentru colectarea și organizarea gunoiului, lucru care nu ne face cinste.

Suntem impuși de situație să depozităm deșeurile la gunoiști neautorizate cu transport de ocazie, iar oamenii vârstnici și cei nevoiași, nu pot şi nu dispun de mijloace de transport, ori sunt nevoiţi să plătească, de unde nu au, peste 50 de lei la fiecare evacuare a deşeurilor cu transport de ocazie.

P2050096

Din cauza depozitării neorganizate a deșeurilor, teritoriul gunoiştei de la marginea comunei este extrem de afectat, nu este îngrădit, nu are căi de acces, gunoiul se extinde în toate părţile. Pe timp de iarnă, ori  când drumurile sunt desfundate după ploi ori după topirea zăpezii, deşeurile deseori sunt lăsate pe marginea drumurilor, lîngă porţi, în câmpii. Așa ajungem vrând-nevrând să poluăm mediul și să ne creăm singuri condiții nesănătoase de conviețuire.

Acum însă suntem foarte aproape de soluționarea acestei probleme!

În grupurile de lucru din cadrul proiectului MiDL privind finanțarea proiectelor rurale, Primăria Ruseștii Noi de comun acord cu Asociația de Băștinași „Ruseştenii de pretutindeni” au înaintat spre finanțare proiectul CREAREA SERVICIULUI DE SALUBRIZARE, care a obținut în final un grant în valoare de $20 000.


P2050101P2050152


Cele 2 mari componente de activități din proiect sunt:

- Procurarea unui tractor multifuncțional cu remorcă şi lamă de împins gunoiul, îngrămădirea lui, amenajarea teritoriului, colectarea, transportarea şi stocarea gunoiului. În afară de aceasta pe timp de iarnă cu ajutorul acestui tractor se vor putea deszăpezi drumurile din localitate.

-  Dezvoltarea serviciului de salubritate în cadrul Întreprinderii Municipale.

Rusesti

Ruseșteni de pretutindeni, mai este nevoie de un mic efort financiar colectiv ca să scoatem în capăt acest proiect util pentru comuna noastră, contăm pe susținerea voastră și vă îndemnăm să donați cu încredere pe Platforma Guvern24.

Cu drag pentru acasă.

Parteneri G24_2


 


 

  1. mamaliga viorel 

    pentru un sat curat!!

    2 ani în urmă
    €10
  2. Corina Ersov 

    Tare activ om e primarul din Rusestii Noi. Te inspira sa donezi pt proiectul din satul lor.

    2 ani în urmă
    €25
  3. Alexandru Dimcea 

    Pentru o un loc mai curat chiar daca nu sunt de acolo!

    2 ani în urmă
    €50
  4. Bostanica Alexandra 

    pentru un sat curat

    2 ani în urmă
    €20
  5. Anonim 

    2 ani în urmă
    €7

Acest site cere un alt tip de browser pentru activare!

Actualizează astăzi!