Pune Umărul! Lasă o altfel de urmă pe pământ!

от Asociaţie Obştească Femeia şi Copilul-Protecţie şi Sprijin

  • Кампания
  • Комментарии
  • Доноры

08/09/2017

Dat fiind faptul că asociația a reușit deja să adune o parte din suma necesară, suma țintă pe platforma Guvern24 a fost actualizată la 1 500 euro.


Anume TU poţi ajuta doi tineri, rămaşi fără părinţi!


Alexandra, cu vârsta de 16 ani, recent a finisat gimnaziul. Împreună cu fratele său, Vasile, în vârstă de 19 ani, care are dizabilităţi severe de vedere, locuiesc în localitatea Măşcăuţi, raionul Criuleni, în casa părintească, care la moment este o locuinţă devastată. Suportul oferit tinerilor de stat nu acoperă necesităţile minime de trai. Cu ajutorul tău, vor avea acoperiş, sobă, electricitate şi condiţii minime de trai. Mai au nevoie de 3 mii de euro ca să renoveze casa părintească.


Alege, cum poţi să-i ajuţi pe aceşti doi tineri – prin donaţie de pe card bancar sau de pe telefonul mobil, care pot fi efectuate, ambele, cu ajutorul internetului, chiar pe această pagină web.


Organizaţia poartă răspundere pentru utilizarea corespunzătoare a resurselor financiare colectate.


Vă mulţumim pentru că aţi Pus Umărul, alături de noi, pentru o viaţă decentă a celor doi tineri, în condiţii sigure.


Mai multe detalii despre beneficiarii campaniei, vedeţi accesând linkul www.fcps.md.


IMG_1760[1]   IMG_2223[1]

IMG_2211[1]   IMG_2375[1]

IMG_2385[1]   Sanda[1]

Dacă vrei să lași o urmă în viața celor doi tineri, care încearcă să-și ia destinul în propriile mâini, Pune Umărul!

Campanie de caritate, inițiată de Asociația Obștească ”Femeia și Copilul-Protecție și Sprijin”  din Criuleni, în parteneriat cu Consiliul raional Criuleni și Primăria Mășcăuți, raionul Criuleni.


 


 

  1. Аноним 

    11 месяцев назад
    €15
  2. Аноним 

    11 месяцев назад
    €5
  3. Аноним 

    11 месяцев назад
    €50
  4. Аноним 

    12 месяцев назад
    €15
  5. Vasile Popusoi 

    12 месяцев назад
    €10

Это уникальный вебсайт, который потребует более современный браузер на работу!

Пожалуйста, выполните обновление сегодня!