Scuarul Cehov: Mai multe bănci pentru oameni
adăugat de Victor Chironda
Proiect
Comentarii
Donatori
Scuarul Cehov este un proiect de reamenajare și revalorificare a spațiului public din fața teatrului ”A.P. Cehov” din Chișinău. În anul 2014 un grup de voluntari au inițiat o campanie de colectare de fonduri în care au adunat 15 mii de euro pentru amenajrea acestui scuar. Din acești bani a fost procurat mobilier urban din fontă: bănci, coșuri pentru gunoi, felinare și bariere pentru protecția trotuarului. De asemenea a fost amenajată o peluză cu sistem de irigare automat. Detalii vedeți aici: https://scuarulcehov.wordpress.com/
Însă la 17 aprilie 2017 cîteva dintre băncile din scuar au fost vandalizate de persoane necunoscute. Acesta nu este primul act de vandalizm a mobilierului urban din Chișinău. Însă faptul că au fost distruse băncile procurate din banii donați de oamenii care își iubesc orașul ne-a motivat să lansăm această mini-campanie prin care ne propunem să reparăm în comun daunele provocate.
Astfel, ne propunem să colectăm 15 mii de lei pentru procurarea a 4 bănci noi pe care le vom amenaja în scuar. Să arătăm vandalilor că nu pot ei strica cît putem noi construi. Băncile stricate le vom repara singuri, fără bani suplimentari.
Pentru a permite tuturor să contribuie la campania antivandalizare, vă rugăm să limitați suma maximă a unei donații la 10 euro (sau 200 lei). Nu este importantă suma donată, ci mesajul transmis de fiecare donator.