Crearea centrului de agrement în Coșnița

by Primaria Cosnita

  • Campaign
  • Comments
  • Backers


Una din problemele cu care se confruntă populația locală din comuna Coșnița, în mod special tinerii și persoanele în vârstă, este lipsa condițiilor pentru organizarea agrementului, odihnei active şi promovării unui mod sănătos de viaţă.


În localitate nu există un parc public; terenurile sportive existente nu sunt practicabile în perioada sezonului rece și nu sunt adaptate pentru ocupații de educație fizică și sport a persoanelor în etate și a persoanelor cu boli cronice ale aparatului locomotor.


Statisticile medicale din raionul Dubăsari demonstrează că peste 60 % din cauzele de deces înregistrate în raion sunt cauzate de boli cardio-vasculare.


Proiectul dat va soluţiona problema lipsei condițiilor pentru organizarea  activităţilor de întremare a sănătății şi odihnei active.


Grupuri-țintă:


- circa 300 tineri, inclusiv din rândul migranților sezonieri, care în timpul liber, în special iarna, ar putea desfășura activități sportive și de agrement în sala reutilată;


- circa 170 persoane în etate care necesită să-și îmbunătățe sănătatea prin practicarea sportului;


- peste 80 copii ai căror părinți sunt plecați la lucru peste hotare


Beneficiari finali:


- Copii, tineri, adulţi, persoane în etate (în total 450 persoane) care vor practica ocupații de cultură fizica și sport;


- Peste 300 de băștinași din comuna Coșnița, aflați la lucru peste hotare, ai căror părinți, copii, și alți membri ai familiilor vor obține un serviciu public de agrement calitativ, accesibil și non-discriminatoriu;


- 5 instituții publice (APL, organele de ocrotire a ordinii publice, oficiul medicilor de familie).


Cosnita


Crearea unui Centru Comunitar de odihnă activă și dezvoltare fizică ce urmează a fi amplasat în sala mică a Casei Raionale de Cultură va contribui la:



  • îmbunătăţirea sănătăţii locuitorilor comunei,

  • diminuarea delicvenţei juvenile;

  • susţinerea persoanelor aflate în impas.


În acest centru va fi amenajată o sală cu echipament sportiv și de fitness, saltele pentru aerobică, gimnastică, lupte libere și arte marțiale.



În felul acesta, anual peste 1 000 persoane vor avea acces la serviciile acordate de acest centru.


Se preconizează ca persoanele în etate și cu dezabilități să fie scutite parțial sau total de plata serviciilor acordate de centru; iar din sursele obținute în rezultatul activității centrului, să fie organizate pachete alimentare pentru persoane care nu se pot deplasa de sine stătător, ţintite la pat sau fără de supraveghetor.



În urma unei serii de sondaje de opinie, opțiunea „Crearea unui centru comunitar de odihnă activă și dezvoltare fizică pentru persoanele de toate vârstele” a fost selectată în calitate de idee de proiect.



Centrul va fi creat în sala mică a Casei Raionale de Cultură în baza unui parteneriat dintre Consiliul Comunal Coșnița și Consiliul Raional Dubăsari. Gestionarea acestuia va fi transmisă Instituției Publice „Centrul Comunitar de odihnă activă și dezvoltare fizică”, care urmeaza a fi creată de Consiliul Comunal Coșnița în cadrul proiectului MiDL.

Pentru început capitalul statutar va fi asigurat de către consiliul comunal cu trecerea treptată a centrului la autogestiune. Sumele obținute în urma realizării proiectului vor fi utilizate pentru reparația încăperii și procurarea echipamentului necesar.




Să susținem inițiativa locuitorilor din Coșnița de a avea parte de condiţii mai bune pentru întremarea sănătăţii şi dezvoltare fizică într-un spațiu corespunzător, dotat cu cele necesare.

Cu drag, pentru acasă.

Parteneri G24_2_modificat_14.dec.16


 


 



  1. Gradinita Nr.2 
    MDL 562.60

    8 years ago
  2. Anonymous 
    MDL 1,649.00

    8 years ago
  3. Liceul Ion 
    MDL 2,231.00

    Acestă contribuţie vine din partea liceului teoretic Ion Creangă atît de la elevi cît şi de la cadrul didactic. Cu mult drag pentru comuna Coşniţa.

    8 years ago
  4. Gradinita Nr.1 
    MDL 2,153.40

    Cu mult drag pentru comuna Coşniţa.

    8 years ago
  5. Nicolae Gazea 
    MDL 582.00

    8 years ago

This is a unique website which will require a more modern browser to work!

Please upgrade today!