Școală sigură pentru copiii din Peresecina

by Primaria Peresecina

  • Campaign
  • Comments
  • Backers


Situat la doar 28 de km de Chișinău, Peresecina este satul care te surprinde prin frumusețea sa pitorească. Deşi localitatea are multe realizări, totuși, una dintre principalele probleme ale comunităţii a rămas nerezolvată: repararea acoperişului şcolii primare.

Peresecina.00_03_35_06.Still004

De mai bine de jumătate de secol, şcoala a primit ca o mamă grijulie mii de copii mici care, cu timpul, au devenit oameni cu literă mare. Toţi, anume aici, şi-au cunoscut primul dascăl, au învăţat să scrie şi să numere, să aibă grija celor mai triști. Şcoala şi-a deschis uşile pentru prima dată în 1964 fiind mare şi frumoasă. Pe parcursul anilor, nu au fost făcute reparații capitale. Acoperișul școlii fiind din foi de ardezie, s-a deteriorat substanțial. Astăzi, şcoala noastră, a peresecinenilor este tristă pentru că nu mai este sigură. Deloc sigură pentru cei 500 de copii care frecventează clasele primare. Din cauza tavanului răzmuiat de apă după ploi și zăpadă, există pericolul de a fi accidentați. Chiar și așa, în pofida condițiilor nefavorabile din clădirea avariată, în școala primară din Peresecina vin copii din câteva sate vecine: Sămănanca, Donici, Teleșeu, Gornoe, Stășeni, Miclești, pentru că aici sunt bineveniţi toţi copiii, inclusiv cei cu cerințe educaționale speciale. Situația a devenit critică în primăvara anului 2017, atunci când în una dintre clase, s-a prăbușit tavanul.

Peresecina.00_04_17_31.Still005

Deși depun eforturi comune pentru a proteja copiii, resursele financiare pe care le alocă părinții şi şcoala nu sunt suficiente pentru reparația acoperișului. Tocmai de aceea, Primăria din Peresecina, împreună cu administrația școlii primare, cu sprijinul Asociației de băștinași originari din localitate, a dezvoltat proiectul ”Școală sigură pentru copiii din Peresecina”, prin care îşi propun reparația capitală a acoperișului instituției. Pe lângă siguranţă, un acoperiş mai bine izolat va contribui la economii pentru încălzirea încăperii. Banii economisiţi vor fi folosiţi la renovarea sălii sportive, achiziţionarea de echipamente şi mobilier modern în sălile de clasă. Doar aşa, micii elevi vor putea învăţa în siguranţă, le va fi cald şi bine.

Peresecina.00_02_14_18.Still006

Implementarea proiectului este posibilă datorită unui grant oferit de Guvernul Elveției în valoare de 15 000 de dolari. Primăria va contribui cu peste 5 525 de dolari, iar Liceul Teoretic ”A.Donici” cu peste 20 000 de dolari. Pentru finalizarea proiectului, este necesară contribuția băștinașilor de pretutindeni cu o sumă totală de 3 000 de dolari.

Ţinem să vă informăm că platforma Guvern 24 operează cu Euro, iar bugetul proiectului a fost elaborat în dolari. Totodată, ţinem să vă asigurăm că suma integrală va fi utilizată, conform destinaţiei, pentru îmbunătăţirea proiectului final. La finalizarea perioadei de colectare de fonduri, distribuirea costurilor pentru realizarea proiectului va fi adusă neîntârziat la cunostinţa publicului larg, în special a donatorilor.

peresecina

Satul nostru are nevoie de o şcoală sigură. Contribuie şi tu!


 


 


  1. Constantin Cegodari 
    MDL 776.00

    7 years ago
  2. Sergiu Stratan 
    MDL 485.00

    7 years ago
  3. Alexandrina Reaboi 
    MDL 388.00

    Cu drag, pentru Peresecina

    7 years ago
  4. Matei Sergiu 
    MDL 388.00

    Doamne-ajută !!!

    7 years ago
  5. Olga Panuta 
    MDL 97.00

    Succese in implementarea proiectului

    7 years ago

This is a unique website which will require a more modern browser to work!

Please upgrade today!