Ajută. Susține. Fii speranța din viața cuiva!

adăugat de Fundatia Sf. Gheorghe

  • Proiect
  • Comentarii
  • Donatori

Noi avem doar ceea ce dăm, și nimeni nu a devenit mai sărac dăruind.


Crăciunul este timpul fericirii de a împărtăși momente frumoase cu familia și prietenii, într-o casă caldă, la o masă plină.

De sărbători, să ne oprim un pic din graba cu care trăim, și să reflectăm asupra valorii lucrurilor aparent banale de care ne bucurăm zi de zi, însă care sunt vitale dar le lipsesc miilor de oameni care trăiesc lângă noi.

Din nefericire, sute de copii nu au încălțăminte și hăinuțe calde pentru perioada de iarnă, ca să meargă la școală. Familii întregi sunt nevoite să facă temele cu copii săi la lumina lumânărilor fiindcă zilnic aleg să pună ceva pe masă decât să aibă confortul de bază de care ne bucurăm noi. Bătrâni rămași singuri au și uitat cum e să ai o masă caldă, și trăiesc în condiții mizere pe care nici nu ni le putem imagina. De Crăciun, acești copii, părinții lor, bătrânii singuri și alți nevoiași simt mai intens ca oricând durerile, lipsurile și speranța că poate lucrurile cândva vor fi altfel... Indiferent de situația în care ne aflăm, cu toții așteptăm Crăciunul ca perioada în care minunile pot să se întâmple.

Fiecare copil trebuie să meargă la școală. Fiecare copil trebuie să crească având jucării, luând o cină caldă cu părinții săi, citind cărți, având haine și încălțăminte pentru a merge la școală.

Fiecare dintre noi, chiar astăzi, putem face pentru ei un gest uman, sincer și plin de compasiune, și să fim șansa la care visează.

La Fundația ”Sfântul Gheorghe” am ajutat familii social vulnerabile donând alimente, produse de igienă, haine, electrocasnice. De asemenea, am susținut financiar copii grav bolnavi pentru ca să poată beneficia de intervențiile medicale care le-au putut salva viața.




Acum, vrem să putem conecta oamenii cu suflet mare, dornici de implicare, pentru ca împreună să multiplicăm impactul pe care am început să îl aducem pentru cei care au nevoie de ajutor.

Avem zeci de părinți care se adresează Fundației noastre pentru ajutor pentru copii lor. Mai mult, lucrăm cu oameni din raioane care ne aduc cazuri ale bătrânilor și familiilor social-vulnerabile ca să găsim modalități de a le ușura viețile.

Am lansat campania de colectare de fonduri pentru ca în perioada de iarnă să putem ajuta cât mai mulți oameni. Susținerea noastră constă în:

·  Haine și încălțăminte pentru copii

·  Produse alimentare și mese de sărbătoare

·  Produse de igienă

·  Obiecte utile pentru casă, în dependență de caz

·  Ajutor financiar pentru intervenții medicale

Te invităm să devii parte din eroii Fundației "Sfântul Gheorghe"! Donează orice sumă de bani cu care vrei să contribui pentru a face cuiva iarna mai ușoară, și sărbătorile mai frumoase!


 

  1.  

    3 ani în urmă
    MDL 19.40

Acest site cere un alt tip de browser pentru activare!

Actualizează astăzi!