Campanie de suport a nevoiașilor din satul Dubăsarii Vechi

adăugat de Doinița Andronic

  • Proiect
  • Întrebări
  • Comentarii
  • Donatori

Satul meu este proiect social menit să ajute persoanele social vulnerabile și defavorizate din localitățile rurale.

Dacă noi, cei din Chișinău și orașele mari a Moldovei o ducem mai bine financiar, atunci lumea în sate are o cu totul altă soartă. Analizând situația economică precară a regiunilor rurale, noi, grupul de tineri, am venit cu ideea să inițiem proiectul Satul Meu pentru a ajuta pe cei care au nevoie de asta și pentru a responsabiliza și societatea noastră. Atât timp cât guvernarea decide cine este mai puternic noi ne putem ajuta și singuri.

Ne-am propus să mergem în localitățile Moldovei ca să aflăm istoriile de viață a celor care au nevoie de ajutor.

În satul Dubăsarii Vechi am identificat 5 familii care ar avea nevoie de susținerea noastră.



Familia Mihalov


O familie numeroasă cu 6 copii însă cu o mare dragoste față de aceștia. Tatăl copiilor lucrează din greu pentru a-și asigura familia cu strictul necesar, iar mama este însărcinată cu cel de-al 7-lea copil pe care îl așteaptă toți cu nerăbdare.

Din cauza salariului foarte mic și al necesităților extrem de mari, familiei îi vine extrem de greu să își crească copiii și să îngrijească de bunica care este bolnavă.


Necesități:

-Hainuțe pentru copii

- Jucării

- Produse de igienă

- Praf de spălat



Doamna Anastasia


Anastasia este o persoană puternică și visătoare care deși ajunsă la vârsta de 40 de ani îi este greu să se deplaseze și să lucreze așa cum o făcea odată. Diagnosticată cu boala Parkinson,îi este greu să se deplaseze și să lucreze.

Ne-a spus printre lacrimi că nu are nevoie de nimic altceva decât de un aspirator ca să poată să își facă curețenie în casă.


Necesități:

- Aspirator

- Produse de igienă



Familia Repede


O familie frumoasă cu 3 copii mici (5-10 ani), o bunică bolnavă la pat, și niște părinți care luptă pentru binele copiilor, însă cu o imposibilitate de a trăi și de a avea lucrurile de care au nevoie o familie obișnuită din Moldova.

Hăinuțele pentru copii, cearșafuri, produse de igienă și alimentele sunt lucrurile prioritare de care au nevoie familia Repede pentru a putea crește sănătoși cei 3 copii care speră la o viață mai bună.


Necesități:

-Produse de igienă: săpun, șampon, peste de dinți, periuțe de dinți,

-Praf de spălat

-Produse alimentare: crupe, paste,etc.

-Plapumă și albituri



Familia Budjete


Familia Budjete este o familie modestă cu 4 copii însă cu marea necesitate de a avea o casă. Deși ambii părinți lucrează, familia trăiește în chirie fiind nevoiți să fie permanent în căutarea unei noi locuințe. Din cauza acestor condiții, familia nu dispune de electrocasnicile de care ar avea nevoie, dorința lor este o mașină de spălat și hăinuțe, rechizite pentru școală copiilor.


Necesități:

-Produse de igienă

-Îmbrăcăminte pentru copii(4 băieți)

-Rechizite pentru școală

-Electrocasnice

-Mașină de spălat automată

-Praf de spălat



Doamna Ana


Doamna Ana este o persoană extraordinar de muncitoare și luptătoare. Și-a pierdut vederea în urmă cu câțiva ani. Ia rămas doar feciorul, luptător în cadrul conflictului armat de pe Nistru, care nu prea are grijă de bătrână. Îi este foarte greu să se deplaseze și să lucreze. Cu lacrimi în ochi doamna ne-a rugat să o ajutăm să își cumpere lemne pentru a nu îngheța în această iarnă.


Necesități:

- Lemne pentru foc

- Produse de igienă

- Haine: fuste, bluze

- Alimente: crupe, pâine


Din suma colectată  vom procura lemne 3 cuburi de lemne doamnei Ana, un cub costă 700 de lei, 3 x 700=2100 lei, care le va folosi pentru încălzirea locuinței în perioada rece a anului.

De 1000 de lei vom procura aspirator Doamnei Anastiasia

Iar de 2000 de lei vom procura mașină de spălat familiei Budjete.



Puteți să ajutați și prin donații de bunuri: produse alimentare, de igienă, hăinuțe, completând formularul dat: http://bit.ly/satulmeu2


Nu avem scopul de a face afacere pe seama nevoiașilor, ne dorim din suflet să îi ajutăm și să le ușurăm câtuși de puțin viața de zi cu zi. Pentru asta avem nevoie și de voi, pentru că fiecare din noi poate da cât de puțin astfel făcând un copil, bătrân sau o persoană cu dizabilități puțin mai fericit.


 

— Putem dona doar bani?

— Nu, puteți contribui și cu donații de bunuri, am inclus o listă cu cele necesare pentru fiecare familie. Puteți dona haine, produse de igienă, rechizite de școală, etc.

— Cum putem fi siguri că donațiile vor ajunge la destinație?

— Noi facem o listă cu toate bunurile și donațiile colectate, puteți vedea rapoarte pe activitatea noastră pe grupul nostru de facebook.

 

 

  1. Anonim 

    Un proiect foarte bun, sunteti foarte bravo, continuati sa il implementati. Cu mult respect, Mihai

    2 ani în urmă
    €50
  2. Barilova Corina 

    As vrea sa donez pentru dna Ana

    2 ani în urmă
    €150
  3. Anonim 

    2 ani în urmă
    €25
  4. Maria Nicolăescu 

    2 ani în urmă
    €10
  5. George Burlea 

    2 ani în urmă
    €25

Acest site cere un alt tip de browser pentru activare!

Actualizează astăzi!