Parc modern în Ungheni

adăugat de Primaria Ungheni

  • Proiect
  • Actualizări
  • Comentarii
  • Donatori

Ne adresăm tuturor băștinașilor ungheneni, celor rămași acasă, dar și celor plecați peste hotarele țării, cu un apel la implicare într-un proiect de colectare a fondurilor pentru reamenajarea Parcului Central din oraș. Știm că oriunde v-ați afla în lumea mare, purtați în suflet amintiri frumoase despre parcul copilăriei voastre, acolo obișnuiați să vă aventurați după o zi de grădiniță sau să alergați în recreația mare cu colegii de clasă, și tot pe aleile parcului ați legat primele prietenii. Astăzi parcul nu mai este cel de altădată, starea lui s-a înrăutățit considerabil, infrastructura este învechită și nesigură. Aleile și băncile parcului sunt deteriorate, iar pe alocuri lipsesc. Nu există iluminare, ceea ce face zona neaccesibilă pentru plimbări de seară și incomodă pentru odihnă și relaxare sau alte activități de agrement.BeFunky CollageDe mult timp se discută despre amenajarea Parcului Central din orașul Ungheni. Au fost multiple încercări de a identifica soluții și resurse financiare pentru amenajarea acestui spațiu verde. Acum, în sfârșit, s-a ivit posibilitatea ca parcul să fie renovat așa cum ne dorim cu toții. Primăria orașului Ungheni în parteneriat cu Asociația „Ungheneni de Pretutindeni” a obținut finanțare pentru proiectul Amenajarea unui spațiu de odihnă și agrement în Parcul Central al orașului Ungheni” care a fost aplicat la Programul de granturi mici privind susținerea inițiativelor de dezvoltare locală 2016 din cadrul Proiectului Migrație și Dezvoltare Locală (MiDL). Ungheni Parcul Central din orașul Ungheni poate fi amenajat cu susținerea voastră, dragi ungheneni de pretutindeni! Pe platforma Guvern24 aveți posibilitatea să donați online, cu drag pentru parcul de acasă, din orice colț al lumii v-ați afla. Orice susținere financiară, mai mare sau mai mică, este binevenită. Suntem siguri că efortul și dedicația noastră nu vor fi în zadar, căci cu contribuția fiecăruia vom dispune de un parc confortabil și frumos amenajat; iar satisfacția va fi cu atât mai mare, știind că am contribuit fiecare. Cu drag, pentru acasă.Parteneri G24_2_modificat_14.dec.16Persoana de contact: Liliana Tincu, Director executiv al Asociatiei Unghenenilor de Pretutindeni; Tel: 069230563; Email: [email protected]



 

Dragă donator, Vă mulțumim pentru implicare în campania de colectare de fonduri pentru proiectul ”Parc modern în Ungheni”. În cadrul acestei campanii, finanțate de PNUD în cadrul proiectului MiDL, în colaborare cu Primăria orașului Ungheni și AO "Ungheneni de pretutindeni", s-au colectat fonduri pentru reamenajarea Parcului Central din Ungheni. Băncile parcului erau deteriorate, iar pe alocuri lipseau. Nu exista iluminare, ceea ce făcea zona neaccesibilă pentru plimbări de seară și incomodă pentru odihnă și relaxare sau alte activități de agrement. Prin donația dumneavoastră, ați ajutat modernizarea Parcului Cetral din Ungheni. Dedicarea și susținerea de care ați dat dovadă ne-a demonstrat că împreună putem reuși, căci multe mîini pot face lucruri mărețe. În rezultatul unei mobilizări extraordinare a unghenenilor de acasă, dar și a celor de peste hotare, a fost colectată suma de 10 339 de euro pe platforma online de colectare de fonduri www.guvern24.md și 112 980 MDL pe contul proiectului. Prima etapă de implementare a proiectului de reconstrucție a parcului central din Ungheni este în proces de desfășurare. La moment se execută lucrările de pavare. Următoarele activități planificate sunt instalarea corpurilor de iluminat, instalarea băncilor și a urnelor de gunoi. ”Implicarea este cheia implementării schimbării și a creșterii devotamentului.” (Stephen R. Covey) Ținem să vă mulțumim încă odată, călduros, pentru susținerea acordată!
  1. Florin Gutu 
    MDL 194.00

    Cu mare drag

    7 ani în urmă
  2.  
    MDL 19.40

    7 ani în urmă
  3. Olivian Covali 
    MDL 485.00

    cu drag pentru acasă, din suflet pentru Ungheni!

    7 ani în urmă
  4. Vadim Test 
    MDL 388.00

    Sa contribuim p/u un loc mai frumos de petrecut timpul

    7 ani în urmă
  5.  
    MDL 19.40

    7 ani în urmă

Acest site cere un alt tip de browser pentru activare!

Actualizează astăzi!